Agenţia Naţională Antidrog şi partenerii săi din proiectul Egalitate pe piata muncii! – Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile” încep cursurile de calificare profesională a persoanelor din grupurile vulnerabile din regiunile Bucureşti – Ilfov şi Sud Muntenia

Agenţia Naţională Antidrog, împreună cu partenerii săi din proiectul Egalitate pe piaţa muncii! – Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile” organizează, începând cu data de 23 februarie 2015, cursuri de calificare pentru 330 de beneficiari din categoria persoanelor cu dizabilităţi, tinerilor de peste 18 ani care au părăsit sistemul de protecţie socială şi a persoanelor de etnie romă.

Cursurile de calificare sunt furnizate în cadrul Activităţii 8 din proiect de către Agenţia Naţională Antidrog, lider de parteneriat şi vizează ,,furnizarea programelor de formare profesională, inclusiv calificarea şi recalificarea, pentru creşterea şi dezvoltarea aptitudinilor şi calificărilor unui număr de 700 persoane vulnerabile.”

Cursurile sunt organizate în trei locaţii din: Bucureşti, Târgovişte şi Corbii Mari judeţul Dâmboviţa în regiunile de implementare Bucuresti-Ilfov si Sud-Muntenia. În cadrul activităţii sunt organizate cursuri de nivelul 1, cu o durată de 3 luni: cofetar, manichiurist-pedichiurist, patiser, asamblor articole textile,barman ospatar, ingrijitor batrani la domiciliu, lucrator in comert si cursuri de nivelul 2, cu o durată de 6 luni: operator introducere, prelucrare si validare date, frizer si zugrav.

DESPRE PROIECT: Proiectul îşi propune să încurajeze angajatorii din diverse domenii de activitate să integreze în echipele profesionale persoane aparţinând grupurilor de etnie romă, celor cu dizabilităţi şi persoanelor dependente de droguri. Pentru atingerea acestui obiectiv, proiectul vizează calificarea unui număr de 700 persoane din categoriile vulnerabile. Beneficiarul proiectului este Agenţia Naţională Antidrog, in parteneriat cu : Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 1, Bucureşti (DGASPC S1), Romani Criss – Centrul romilor pentru intervenţie socială şi studii, Fundaţia de Sprijin Comunitar, Asociaţia TRANSCENA, SC Avangarde Technologie Consulting SRL, Arhiepiscopia Tomisului, Agenţia Naţională pentru Romi, LOOP Operations şi Faxmedia Consulting.

Cursurile sunt realizate în cadrul proiectului POSDRU 165/6.2/S/140936, „Egalitate pe piata muncii! – Proiect pilot pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile″ cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013.

DistribuieShare on LinkedInShare on Google+Share on Facebook